24 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Activitatea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași, în anul 2020

Activitatea polițiștilor din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași în anul 2020, a avut ca obiectiv creșterea gradului de siguranță și protecție pentru cetățeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranța stradală, siguranța rutieră și siguranța transporturilor, precum și destructurarea grupurilor/grupărilor infracționale.

De asemenea, polițiștii au avut în atenție asigurarea climatului de legalitate al mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupției, contrafacerii de mărfuri, a infracțiunilor din domeniul achizițiilor publice, precum și prin protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene, obiective care se regăsesc și în anul 2021.

În contextul apariției și evoluției pandemiei de Covid-19, polițiștii și-au îndeplinit neîntrerupt atribuțiile și au avut un rol esențial în gestionarea diferitelor aspecte ale crizei de sănătate publică, respectiv protecția comunității și menținerea ordinii și liniștii publice, aplicarea prevederilor legale referitoare la carantină și autoizolare, limitarea deplasărilor și a organizării de evenimente publice.

Implicarea polițiștilor s-a concretizat prin faptul că, în anul 2020, s-a înregistrat o scădere a infracționalității sesizate cu 12,82%, nivelul infracționalității sesizate atât în mediul urban cât și în cel rural situându-se sub media ultimilor 5 ani.

Activitatea de cercetare a dosarelor penale cu autor necunoscut a constituit o prioritate a poliţiştilor IPJ Călăraşi, procentul de identificare a autorilor fiind de 47,13%.

În anul 2020, numărul total de apeluri către Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112 care au necesitat intervenția efectivelor de poliție a fost de 20.924, 6.976 de intervenții în mediul urban și 13.948 de intervenții în mediul rural.

Efectivele de ordine publică au efectuat în anul 2020, 155 de acțiuni cu efective mărite şi 44 de razii.

Au descoperit 433 de infracțiuni în flagrant cu ocazia activităților operative, iar valoarea sancțiunilor aplicate a fost de 14.252.590 lei.

Privitor la combaterea braconajului piscicol, s-a dispus confiscarea a 517 kg de pește față de 197 kg în anul 2019. Infracționalitatea silvică s-a menținut la același nivel ca în anul 2019, fiind înregistrate 21 de infracțiuni silvice.

Pentru combaterea evaziunii fiscale, acțiunile inițiate au condus la recuperarea unor prejudicii de 130.793.870 lei, au fost organizate 131 de acțiuni, 48 de percheziții domiciliare în dosarele penale în lucru şi au fost destructurate 5 grupări infracționale.

Au fost efectuate 2.777 de cercetări la fața locului, fiind ridicate 605 urme papilare ridicate şi identificate 78 de persoane.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au efectuat 97 de controale la persoane fizice şi 204 la persoanele juridice, au dispus 19 măsuri de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme și muniții față de titulari şi au indisponibilizat: 3.460 kg articole pirotehnice, 13 arme de foc, 251.200 kg produse de protecţia plantelor şi 1.215 litri deşeuri periculoase.

Polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale au participat la efectuarea a 81 de acțiuni cu percheziții domiciliare, 109 misiuni de escortă a persoanelor arestate și 202 misiuni de menținere a ordinii publice, în sprijinul dispozitivelor curente.

În cadrul programelor de prevenire au fost desfășurate 92 de activități, însumând 2.418 beneficiari. În zona adiacentă unităților de învățământ nu au fost înregistrate infracțiuni.

Pe linie de poliție rutieră, în anul 2020 prioritatea Inspectoratului de Poliție Județean Călărași a fost și rămâne în continuare prevenirea și reducerea accidentelor de circulație grave, cât și a consecințelor acestora.

Polițiștii rutieri au desfășurat 529 de acțiuni, numărul accidentelor grave a scăzut cu 41%, iar numărul de persoane rănite grav din accidentele de circulație a scăzut cu 58%.

Activitatea de cooperare intra și interinstituțională s-a materializat, în luna februarie 2020, când poliţiştii IPJ Călărasi au reușit depistarea, identificarea și reunirea cu familia stabilită în Italia a unui minor dispărut în anul 2000, căruia în anul 2015 i-a fost atribuită altă identitate.

Acțiunile viitoare ale polițiștilor vor viza în îmbunătățirea calității serviciului polițienesc oferit cetățenilor, prin protejarea persoanei, a patrimoniului, siguranța stradală și rutieră.

Pentru atingerea acestor obiective Inspectoratul de Poliție Județean Călărași va continua desfășurarea activităților în cooperare cu structurile de aplicare a legii la nivelul județului, în scopul asigurării unui management corespunzător al situației operative