La data de 5 iulie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au fost sesizați de un bărbat în vârstă de 34 de ani, din comuna Curcani, cu privire la faptul că tatăl său a încălcat ordinul de protecție emis împotriva sa.
Pe numele bărbatului, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încălcarea ordinului de protecție emis de instanța de judecată, fiind reținut pentru 24 de ore.
Ulterior, la data de 06 iulie a.c., a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Oltenița, dispunându-se față de acesta măsura preventivă a controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile.
More Stories
TRATAMENTE ÎN ALINIAMENT PENTRU COMBATEREA BOLILOR ȘI DĂUNĂTORILOR
REȚINUT PENTRU TRAFIC DE PERSOANE
APIA PRIMEȘTE CERERI DE PLATĂ AFERENTE ANULUI 2024 PENTRU SCHEMA DE AJUTOR DE STAT „SERVICII DE SILVOMEDIU, SERVICII CLIMATICE ȘI CONSERVAREA PĂDURILOR”