24 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

POLIȚIȘTII CĂLĂRĂȘENI CONTINUĂ ACTIVITĂȚILE ÎN UNITĂȚILE DE ÎNVĂȚĂMÂNT

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, împreună cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au organizat sesiuni de informare a elevilor din cadrul școlilor gimnaziale din Dichiseni și Unirea.

Prin activități și informații adaptate vârstei, elevii au aflat o serie de măsuri pentru prevenirea delincvenței juvenile, precum și pentru siguranța în mediul online și siguranța pe drumurile publice.

De asemenea, tinerii au fost încurajați să adopte un comportament pro-social, să manifeste o atitudine tolerantă pentru ca situațiile conflictuale să nu degenereze în acte de violență și să respecte normele prevăzute în regulamentul școlar.

În continuare, atenția și acțiunile polițiștilor se îndreaptă spre elevi, părinți și cadre didactice, iar pentru atingerea obiectivelor vom continua colaborarea cu alte instituții și autorități, astfel că activități de acest fel vom derula pe întreg parcursul anului școlar.