19 aprilie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CONSTATĂRI ALE POLIȚIȘTILOR RUTIERI ÎN ULTIMELE 24 DE ORE

  • La data de 16 februarie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depistat pe Bulevardul Tineretului, din municipiul Oltenița, județul Călărași, un bărbat, de 44 de ani, în timp ce conducea un autoturism aflându-se sub influența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentrație alcoolică de  0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii au întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducerea unui vehicul fără permis și sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

  • Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Călărași au efectuat semnal de oprire unui autoturism ce se deplasa pe strada Dobrogei, din municipiul Călărași, însă conducătorul auto nu s-a conformat și a mărit viteza de deplasare.

S-a procedat la urmărirea acestuia, fiind oprit, iar în urma verificărilor efectuate s-a constat faptul că la volanul autoturismul se afla un tânăr, de 20 de ani, din comuna Modelu, judeșul Călărași, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.

  • De asemenea, polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Tămădău-Mare au depistat un bărbat, de 51 de ani, din municipiul București, în timp ce conducea un autovehicul pe DJ 305, în localitatea Gurbănești, județul Călărași, deși se afla sub inflența băuturilor alcoolice.

La testarea cu aparatul etilotest acesta a prezentat o concentrație alcoolică de  0,72 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Pe numele acestuia, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența băuturilor alcoolice.

Totodată, un bărbat, de 64 de ani, din comuna Sohatu, județul Călărași, a fost depistat pe DJ403, în timp ce conducea un autovehicul, deși avea acest drept suspendat.

A fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis.