29 martie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

BUNURI CONTRAFĂCUTE, ÎN VALOARE DE 125.000 LEI, DESCOPERITE DE POLIŢIŞTII DE FRONTIERĂ GIURGIUVENI

Poliţiştii de frontieră din cadrul P.T.F. Giurgiu  au descoperit, în urma unor controale efectuate asupra a trei mijloace de transport, 537 de parfumuri, 30 perechi de încălțăminte tip sport și 42 articole vestimentare, care erau inscripţionate cu numele unor firme consacrate, prezentând suspiciuni de contrafacere. Produsele sus-menționate, estimate la o valoare de 125.000 lei, au fost ridicate de către polițiști, în vederea continuării cercetărilor.

În ultimele 24 de ore, la diferite intervale de timp, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu, au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controale specifice asupra unor mijloace de transport.

Cu această ocazie, colegii noștri au descoperit în calele a două autocare dar și în portbagajul unui autoturism, mai multe colete ambalate în material plastic, de culoare neagră.  Acestea conţineau 537 de parfumuri, 30 perechi de încălțăminte tip sport și 42 articole vestimentare care purtau însemnele unor mărci cunoscute, fiind susceptibile a fi contrafăcute.

În cadrul verificărilor s-a stabilit faptul că bunurile respective aparțineau unor pasageri ai mijloacelor de transport, doi cetățeni turci, în vârstă de 23 și 59 de ani și un cetățean român, în vârstă de 41 de ani.

Toate aceste bunuri, estimate la o valoare de 125.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate de către polițiști în vederea continuării cercetărilor.

În prezent, față de persoanele în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet competentă.