Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate prin numărul unic de urgenţă 112 să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi/sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 100 misiuni.
Din numărul total de intervenții, 73 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, misiuni de asigurare a măsurilor P.S.I. și pentru intervenţia la cinci accidente produse pe raza localităţilor: Municipiul Călăraşi (intersecţia străzilor Zefirului cu strada Zăvoiului – 2 autoturisme implicate, o victimă rănită uşor), localitatea Radu Vodă (un autoturism cu trei persoane implicate, din care una transportată la UPU Călăraşi), Municipiul Olteniţa (două autoturisme implicate din care a rezultat o victimă), A2 – Km 59 Calea I Bucureşti-Constanţa (5 autoturisme implicate, cincisprezece persoane implicate din care una singură a suferit traumatisme uşoare), şi localitatea Crivăţ (un utilaj agricol răsturnat din care a rezultat o victimă, conştientă, care a fost transportată la Spitalul Bagdasar Arseni din Bucureşti).
În urma producerii celor cinci accidente rutiere, pompierii militari din cadrul subunităţilor ISU Călăraşi au intervenit cu autospecialele de descarcerare şi cu echipajele de prim ajutor SMURD pentru salvarea persoanelor implicate în evenimentele rutiere enumerate mai sus, care au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.
De asemenea, echipajele profesioniste de stingere din cadrul subunităţilor inspectoratului au fost solicitate să intervină pentru lichidarea a trei incendii produse în localităţile: Municipiul Călăraşi (bucătărie), Mănăstirea (anexă gospodărească), Nicolae Bălcescu (Autostrada Soarelui A2, km 59) – autoturism.
În această perioadă, pompierii militari profesionişti din cadrul subunităţilor Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a paisprezece incendii de vegetaţie uscată şi resturi menajere în localităţile: Călăraşi (două intervenţii) Plătăreşti (două intervenţii), Fundulea (trei intervenţii), Modelu (două intervenţii), Radovanu, Gurbăneşti, Ulmeni, Chirnogi, Valea Argovei, nefiind înregistrate pagube materiale în urma acestor incendii.
Totodată, în urma manifestării fenomenelor meteorologice prognozate pentru judeţul Călăraşi, echipajele profesioniste din cadrul Detaşamentului de pompieri Călăraşi şi ale Gărzii de intervenţie Budeşti au fost solicitate să intervină la patru intervenţii: trei pentru degajarea copacilor sau a crengilor ori porţiunilor acestora căzute pe carosabil în localităţile Modelu, Unirea şi Luica, şi una pentru degajare elemente de construcţie în Municipiul Călăraşi.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă