La data de 21 august a.c., în jurul orei 04:25 polițiștii din cadrul Poliţiei Orașului Budești au fost sesizați cu privire la faptul că pe D.J. 301, în comuna Fundeni, județul Călărași, a avut loc un eveniment rutier.
Din primele cercetări, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Budești, însoțiți de polițiștii din cadrul Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași, au constatat faptul că un autoturism, condus de un tânăr, de 19 ani, care se deplasa pe sensul de mers Budești–Cernica, ar fi intrat frontal într-un alt autoturism, care staționa pe sensul opus de mers Budești-Cernica, la volanul căruia se afla un bărbat, de 38 de ani.
În urma verficărilor efectuate, a reieșit faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de autoturisme.
Din accident ar fi rezultat vătămarea corporală ușoară a unei tinere, de 29 de ani, pasageră a mașinii staționate, aceasta refuzând să fie transportată la o unitate spitalicească pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, aceștia fiind conduși la spital, unde le-au fost recoltate probe biologice.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere și vătămare corporală din culpă.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași