Pompieri militari Călărașeni au fost solicitați să intervină miercuri, 22 noiembrie a.c., în jurul orei 10:25, pentru stingerea unui incendiu izbucnit la o casă de locuit din municipiul Călărași de pe strada Crinului.
Incendiul a fost anunțat de vicinii care în prima fază au încercat să intre să scoată pe cele două femei dar nu au reușit și au sunat la 112.
La sosirea echipajelor de intervenție, incendiul se manifesta la două dintre camerele locuinței, cât și la acoperișul acesteia.
Aceștia au localizat incendiul și au împiedicat propagarea flăcărilor la locuințele vecinilor.
Pompierii militari sau deplasat la incendiu cu două autospeciale de stingere și o ambulanță SMURD
Din fericire, nu au fost înregistrate victime.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași