15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI PREMIAT LA GALA REGIO

Consiliul județean Călărași reprezentat de Marius Fulga, managerul public a participat vineri, 24 noiembrie, la evenimentul organizat de Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Sud-Muntenia, intitulat Gala „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia!”. Evenimentul s-a desfășurat în municipiul Târgoviște, județul Dâmbovița.

Cu acest eveniment s-a marcat închiderea perioadei de implementare a Programului Operațional Regional (POR) 2014-2020, prin premierea beneficiarilor de fonduri europene nerambursabile, care au contribuit la dezvoltarea regiunii Sud-Muntenia.

În cadrul Galei „Regio, pașaport spre dezvoltare în Sud-Muntenia”, la secțiunea „Infrastructura rutieră”, locul III pentru cele mai apreciate proiecte finanțate prin Por 2014 – 2020 a fost câștigat de Consiliul Judeţean Călăraşi, pentru Proiectul „Modernizarea și reabilitarea drumurilor județene 402 și 302”. Proiectul a avut o valoare de aproximativ 30 mil euro și a vizat modernizarea a cca. 62 km de drumuri județene. Managerul public al județului Călărași, Marius Fulga, a reprezentat Consiliul Județean Călărași la acest eveniment.

ADR Sud-Muntenia, în calitatea sa de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020, recunoscut ca brand REGIO, a implementat 915 proiecte, cu o valoare totală de 9.956,75 milioane lei.

Împreună reușim să atragem fondurile europene de care are nevoie județul nostru, iar proiectele pe care le avem în implementare sau pe care le vom depune spre finanțare în perioada următoare vor contribui la dezvoltarea județului Călărași.