15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

„SĂRBĂTOAREA BOBOTEZEI” ÎN COMUNA GRĂDIȘTEA

Primăria comunei Grădiştea organizează în data de 6 ianuarie 2024 Boboteaza, manifestarea tradiţională de sfinţire a apei. Manifestările prilejuite cu această ocazie vor avea loc la sediul firmei PISCICOLA PROD COM din Rasa, aruncarea Crucii începând cu ora 11:30 iar concursul cabalin cu probele de frumuseţe, şi viteză, începând cu ora 13,15 pe islazul comunal, în zona podului ,,La Gili”, din satul Rasa.
Precizări:

  • caii ce vor participa la concurs trebuie să fie înscrişi în registrul agricol al comunei Grădiştea;
    participanţii la recuperarea Crucii să fie cetăţeni ai comunei Grădiștea
  • participanţii la concursuri trebuie să completeze între orele 11,30-12,00 la membrii juriului de la locul desfăşurării manifestaţiei, o declaraţie pe propria răspundere, în baza Cărţii de Identitate, ce în mod obligatoriu trebuie să o aibă asupra lor.

Botezul Domnului sau Boboteaza este prăznuit de creştini, în fiecare an, în data de 6 ianuarie. Sărbătoarea reprezintă botezul în apa Iordanului a Mântuitorului Iisus Hristos de către Sfântul Ioan Botezătorul.

Biserica creștină mai numește Boboteaza și ”Arătarea Domnului”, ”Dumnezeiasca Arătare” sau ”Epifania”. Astfel spus, Boboteaza înseamnă înnoirea omului creștin.