Polițiștii de frontieră giurgiuveni au descoperit, în urma unui control efectuat asupra a două autocamioane, peste 1.500 bunuri, toate purtând însemnele unor branduri de lux şi care prezentau suspiciuni de contrafacere.
În data de 25.04.2024, în jurul orei 08:00, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-au prezentat pentru a intra în ţară, două autocamioane, conduse de doi cetățeni bulgari, în vârstă de 57, respectiv 66 de ani.
Cu ocazia efectuării controlului mijloacelor de transport, colegii noştri au descoperit, în compartimentul marfă al acestora, 1.508 de parfumuri, toate purtând însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute.
Bunurile, în valoare de aproximativ 400.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar în cauză, față de cei doi șoferi, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, urmând ca la finalizarea acestora să fie propuse soluții legale prin unitatea de parchet.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă