Festivalul Internațional de folclor “Hora Mare” ediția a XXIX a, marcă înregistrată la OSIM prin certificatul nr.154671/2017, este înscris cu numărul de registru AZ62/19/07/2022 în Consiliul Internațional al Organizațiilor de Festivaluri Folclorice și Arte Populare (CIOFF) Secțiunea Națională Română, cu drepturi depline.
Rolul CIOFF este de a propaga principiile fundamentale ale păcii și prieteniei între popoare prin cultura populară, prin distribuirea patrimoniului cultural imaterial la nivel național și mai ales internațional, pentru a milita ca acesta să fie privit ca un bun universal al umanității și să sprijine crearea de instituții dedicate educației, conservării și distribuirii patrimoniului cultural viu în general.
Timp de 5 zile, în perioada 17-21 august, Călărașiul va fi gazda culturii și tradițiilor internaționale, în fiecare seară, începând cu ora 20.00, pe Stadionul Ion Comșa.
Fiți alături de invitații noștri începând din prima seară, 17 august, ora 19.00, pe platoul Consiliul Județean Călărași, pentru a admira parada portului popular al tuturor țărilor invitate.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă