Polițiștii de frontieră din cadrul PTF Giurgiu Ruse au descoperit, în urma efectuării unui control asupra a două mijloace de transport, aproximativ 5.000 produse de parfumerie și articole vestimentare, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și despre care există suspiciunea de contrafacere.
În ultimele 24 ore, la diferite intervale de timp, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu Rutier, s-au prezentat pe sensul de intrare în ţară un cetățean ucrainean în vârstă de 54 de ani, aflat la volanul unui autocamion care transporta diverse bunuri conform documentelor prezentate, pe ruta Bulgaria – Polonia și un cetățean român, în vârstă de 34 de ani, pasager într-un autocar ce aparține unei firme de transport persoane.
Cu ocazia efectuării controlului de frontieră, colegii noștri au descoperit, în partea frontală a semiremorcii și în cala autocarului 2.338 articole de parfumerie și 2.352 articole vestimentare, toate inscripționate cu denumirea unor mărci protejate și despre care există suspiciunea de contrafacere.
Bunurile descoperite, în valoare totală estimată de 811.000 lei dacă ar fi fost comercializate ca produse de marcă, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, întrucât șoferii nu au putut prezenta pentru acestea documente de proveniență.
În prezent, faţă de persoanele în cauză se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare și care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă