Echipajele profesioniste de salvatori din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Barbu Știrbei” al județului Călărași au fost solicitate să intervină cu mijloacele tehnice destinate stingerii incendiilor, recuperării și salvării persoanelor şi / sau animalelor din medii ostile vieții, precum și pentru acordarea prim ajutorului calificat, la un număr de 52 de misiuni.
Din numărul total de intervenții, 46 au fost ale paramedicilor SMURD, pentru acordarea prim ajutorului și transportarea la spital a persoanelor rănite ori cu probleme medicale grave, trei misiuni de asigurare a măsurilor de stingere şi prevenire a incendiilor şi pentru intervenţia la trei accidente rutiere produse pe raza localităţilor: Spanţov, (sat Drajna) Dragalina şi Călăraşi
În urma evenimentelor rutiere, trei persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale şi au fost transportate de către paramedicii SMURD şi colegii de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă la cele mai apropiate unităţi spitaliceşti.
Pompierii militari au acționat, cu autospecialele de stingere, pentru lichidarea a trei incendii la sfârşitul săptămânii precedente: un incendiu izbucnit la o hală de pui nepopulată în localitatea Dorobanţu, un încendiu produs la o locuinţă din localitatea Chiselet şi un incendiu izbucnit la nivelul unei camere a unui imobil din satul Dâlga, comuna Dragalina.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă