Asociația Administratorilor Publici din România a organizat pentru prima dată la Călărași în sala de ședințe a Primăriei o întâlnire cu profesioniști din administrațiile locale din județul Călărași.
În cadrul întâlnirii a fost ales, prin vot, președintele organizației județene a Asociația Administratorilor Publici din România, în persoana lui Ionuț Savu, administratorul public al municipiului Călărași.
“Cred cu tărie că implicarea și dedicarea colectivă sunt cheia pentru a aduce o schimbare vizibilă și pozitivă în comunitatea noastră, a precizat reprezentantul instituției noastre.”
Ionuț Savu – președintele organizației județene a Asociația Administratorilor Publici din România
Președintele asociației, Marian Florea, și administratorii publici prezenți au discutat problemele cu care se confruntă la nivel local cât și crearea unui cadru formal și relațional care să încurajeze comunicarea cu liderii autorităților locale, societatea civilă și mediul de afaceri.
Asociația, constituită în anul 2011, numără în prezent 1000 de membri din totalul de 3300 de UAT-uri.
Mulțumesc domnului Marian Florea, președintele APPR de la nivel central, că a ales municipiul nostru pentru ședința de alegeri și pentru faptul că susține necontenit funcția publică a administratorului, una eficientă și necesară în orice comunitate.
Marius Dulce – primar municipiul Călărași
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă