Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat în trafic, un cetățean român care conducea un autoturism, deși avea dreptul de a conduce suspendat.
La data de 02.03.2025, în jurul orei 12:00, o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Giurgiu, aflată în exercitarea atribuțiilor de serviciu, a oprit pentru control un autoturism înmatriculat în România, condus de un cetățean român în vârstă de 38 de ani.
În urma verificării în aplicația e-DAC, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că persoana în cauză deține permis de conducere, însă figurează cu mențiunea „suspendat”.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit dosar penalsub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul pe drumurile publice de către o persoană al cărei drept de a conduce a fost suspendat, faptă prevăzută și sancționată de art. 335 alin. 2 din Codul Penal.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă