15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

CONSILIUL JUDEȚEAN CĂLĂRAȘI A FOST REPREZENTAT LA DEMARAREA LUCRĂRILOR DE LA PODUL UNGHENI

Vicepreședintele Consiliului Județean Călărași, Laurențiu Dan Ionescu, alături de primarul comunei Jegălia, Aurel Vasile, au fost prezenți pe data de 26 aprilie a.c., la un moment cu o semnificație istorică: demararea lucrărilor pentru primul pod peste Prut construit după Revoluție!

La eveniment au participat ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, președintele Senatului României în perioada 2012-2014, oficialități din România și Republica Moldova, alături de numeroși invitați care au susținut acest proiect de suflet pentru ambele maluri ale Prutului.

În aceeași zi, atmosfera a fost încărcată de simbolism prin desfășurarea Festivalului „Podul de Flori”, un eveniment care a reamintit tuturor de legăturile profunde dintre românii de pe ambele maluri ale Prutului.

Construcția ansamblului de poduri de la Ungheni, în valoare de peste 150 de milioane de lei (fără TVA), finanțată prin fonduri europene (CEF), va crea o conexiune modernă de 261 metri lungime, cu profil de autostradă, între România și Republica Moldova. Termenul de finalizare este de 18 luni și proiectul include și amenajarea unui punct de trecere a frontierei.

Noul pod face parte din Autostrada Unirii (A8) și deschide noi perspective economice, sociale și culturale pentru viitor.

Consiliul Județean Călărași susține proiectele care unesc oamenii, regiunile și destinele.