Polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au depus în penitenciar două persoane condamnate la pedepse privative de libertate.
În ziua de 11 iunie a.c., polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unui bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Călărași, județul Călărași.
Acesta a fost condamnat la 1 an, 2 luni și 20 de zile de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.
De asemenea, polițiștii au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea, emis de instanță, pe numele unei femei în vârstă de 38 de ani, din orașul Buhuși, județul Bacău.
În urma activităților specifice desfășurate, aceasta a fost depistată în municipiul Călărași, județul Călărași.
Femeia a fost condamnată la 5 ani și 6 luni de închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de proxenetism.
Stiri online Calarasi
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă