În data de 19.06.2025, în jurul orei 00:30, patrula de jandarmi aflată în executarea atribuţiilor de serviciu, a observat în parcarea de lângă un restaurant din municipiul Călărași, 3 bărbați care consumau băuturi alcoolice.
În urma controlului corporal, asupra uneia dintre persoane, în vârstă de 27 de ani, au fost găsite, într-un pachet de țigări, două folii de aluminiu ce conțineau substanțe vegetale de culoare brun-maronie și o folie de plastic, în interiorul căreia se afla o substanță pulverulentă, de culoare albă, ce prezenta urme de ardere la unul din capete.
Jandarmii au ridicat în vederea confiscării plicurile cu resturile vegetale și substanța pulverulentă, pe care le-au înaintat pentru continuarea cercetărilor către Serviciul de Combatere a Criminalității Organizate, împreună cu actele de constatare întocmite.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă