Centrul de Cultură și creație Călărași, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Călărași a sărbătorit în data de 24 iunie Ziua Iei Românești, într-un eveniment plin de culoare, tradiție și suflet românesc.
Evenimentul a adunat oameni minunați, îmbrăcați în straie populare autentice, într-o atmosferă caldă, în care s-a simțit puternic legătura cu rădăcinile noastre.
În parteneriat cu Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”, Muzeul Dunării de Jos, Palatul Copiilor Călărași și Cenaclul Phoenix, am adus în fața publicului o serie de activități menite să pună în valoare frumusețea portului tradițional și bogăția patrimoniului cultural românesc.
Ateliere creative, o expoziție dedicată iei, momente artistice emoționante și un spectacol folcloric de neuitat au transformat această zi într-o veritabilă sărbătoare a identității noastre.
Am demonstrat, încă o dată, că Ia, nu este doar o piesă vestimentară, ci un simbol viu al istoriei și sufletului românesc – cusut cu migală, purtat cu demnitate, transmis din generație în generație.
Mulțumim tuturor celor care au fost alături de noi în această zi specială și au ales să cinstească tradiția cu inimile deschise și cu drag pentru valorile care ne definesc!
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă