Senatoarea Daniela Mihai a participat la o întâlnire de lucru între autoritățile locale din județul Călărași și cele din Bulgaria, dedicată colaborării bilaterale pentru dezvoltarea infrastructurii de transport. Discuțiile s-au concentrat pe proiectul construirii unui pod peste Dunăre, între Călărași și Silistra, obiectiv de interes strategic pentru ambele comunități.
La eveniment a fost prezent și ambasadorul Bulgariei în România, Excelența Sa Radko Vlaykov, care și-a reafirmat sprijinul pentru apropierea dintre cele două țări. Autoritățile locale au transmis un mesaj ferm de susținere și au convenit asupra unui calendar comun de acțiuni menite să sprijine instituțional inițiativa.
Podul propus nu este doar o investiție în infrastructură, ci și o punte de legătură între oameni și economii, marcând un pas important spre consolidarea relațiilor transfrontaliere.



More Stories
Autocamion încărcat cu parfumuri contrafăcute, în valoare de peste 4,3 milioane de lei, depistat de polițiștii de frontieră la Calafat
Polițiștii rutieri continuă controalele pentru creșterea siguranței în trafic
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a