15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

SE SUSPENDĂ CURSURILE ÎN JUDEȚUL CĂLĂRAȘI

La sediul Instituției Prefectului – Județul Călărași, a avut loc ședința Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, condusă de prefectul Laurențiu State, alături de subprefectul Valentin Deculescu, în cadrul căreia s-a analizat situația generată de condițiile meteorologice extreme care afectează județul în aceste zile.

Având în vedere avertizarea meteorologică de COD ROȘU de ploi torențiale, vânt puternic și posibile fenomene periculoase, s-a decis suspendarea cursurilor școlare în toate unitățile de învățământ din județul Călărași, în data de 8 octombrie 2025, pentru siguranța elevilor și a cadrelor didactice.

Măsura are caracter preventiv și temporar, fiind luată în strânsă colaborare cu Inspectoratul Școlar Județean, autoritățile locale și structurile de ordine publică, care monitorizează permanent situația din teren.

Prefectul județului, Laurențiu State, a făcut apel la calm și responsabilitate:

„Siguranța copiilor și a comunității rămâne prioritatea noastră. Vă rugăm să evitați deplasările neesențiale și să respectați recomandările autorităților până la îmbunătățirea condițiilor meteorologice.”

Autoritățile sunt în alertă și pregătite să intervină acolo unde situația o impune.