Având în vedere modificările legislative cu privire la comercializarea, transportul și depozitarea materialelor pirotehnice, Inspectoratul Teritorial de Muncă al Județului Călărași, Inspectoratul de Poliție Județean Călărași și Direcția Municipală de Servicii Publice Călărași (Serviciul Public Piețe și Oboare), au inițiat o serie de întâlniri de lucru pentru prelucrarea noilor condiții de autorizare impuse de legislația în vigoare, pentru persoanele fizice autorizate și persoanele juridice.
În acest sens, a fost programată o ședință cu cei interesați în domeniul comercializării, transportului și depozitării materialelor pirotehnice în data de 10.11.2025, orele 11.00, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Călărași. În cadrul acestei ședințe vor fi aduse la cunoștința celor prezenți ultimele modificări ale Legii 126/1995 privind regimul materiilor explozive prin HG 92/2025 pentru modificarea și completarea Legii 126/1995.
Vor putea participa și cei care au calitatea de artificieri și pirotehnicieni care desfășoară activități specifice pe toată perioada anului.
La finalul ședinței, vor avea loc discuții libere și vor fi consiliați toți participanții cu privire la aspectele legate de acest subiect.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă