15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

SUBSTANȚE INTERZISE OFERITE ÎN SCHIMBUL UNUI TATUAJ. 13 NOIEMBRIE ZI CU GHINION PENTRU TREI TINERI DIN MUNICIPIUL CĂLĂRAȘI

În timpul unei misiuni de patrulare desfășurată de un echipaj de jandarmi în municipiul Călărași un tânăr care a devenit vizibil agitat la vederea forțelor de ordine, deplasându-se în grabă către un autoturism aflat în apropiere, pentru a-i alerta pe ocupanți.

Jandarmii s-au îndreptat imediat spre vehicul, iar în momentul deschiderii portierei au fost întâmpinați de un miros puternic, înțepător, fapt ce i-a determinat să efectueze un control amănunțit atât asupra persoanelor, cât și asupra mașinii.

În urma verificărilor, oamenii legii au descoperit resturi vegetale de culoare verde-oliv, cu miros specific, susceptibile a fi substanțe interzise cu efect psihoactiv, conform prevederilor Legii nr. 143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului și consumului ilicit de droguri.

Întrebat despre situație, unul dintre tineri a declarat că i-a oferit substanțe interzise celuilalt ocupant al autoturismului, în schimbul realizării unui tatuaj.

Documentele și materialele probatorii au fost predate organelor de cercetare competente, în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt și dispunerii măsurilor legale ce se impun.