Inspectorii vamali din cadrul Biroului Vamal de Frontieră Constanța Sud – Direcția Regională Vamală București au efectuat controlul fizic asupra mărfurilor aflate în mai multe containere sosite din China avand ca destinatie societati comerciale cu sediile in Republica Moldova și au descoperit 24.864 de bunuri susceptibile de a aduce atingere dreptului de proprietate intelectuala pentru mai multe mărci protejate la nivel internațional
Valoarea totala a acestora, in situatia in care ar fi fost comercializate pe piata la pret de vanzare cu amanuntul al unui produs original, este de aproximativ 2.000.000 lei.
În conformitate cu reglementările naționale și europene privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de proprietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire, autoritatea vamală a reținut bunurile susceptibile de a fi contrafăcute în vederea trimiterii spre expertizare, la finalizarea cazului urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Autoritatea Vamală Română reafirmă angajamentul său ferm în combaterea contrabandei, a fraudei vamale și a oricărei forme de trafic ilicit, prin acțiuni coordonate și verificări riguroase în punctele vamale și zonele de risc.


More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă