După o perioadă în care nu a mai fost prezent la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu” din Călărași, profesorul Amza revine cu un volum profund și intim – „Alexandra”, o carte de poezii dedicate soției sale, trecută în neființă în urmă cu doi ani. Evenimentul a prilejuit nu doar lansarea unei cărți, ci și o reîntâlnire cu valorile culturale locale și cu publicul care îl apreciază.
În fața unei săli pline de profesori, prieteni ai bibliotecii și elevi, organizatorii au făcut o scurtă prezentare a invitatului de onoare. Cu peste 40 de ani de experiență profesională și trei decenii în activitatea didactică, prof. univ. dr. Tudor Amza este considerat o figură de referință în domeniul dreptului și criminologiei din România.
Biblioteca a expus o parte dintre lucrările sale, însă acestea reprezintă doar o mică parte din vasta sa creație:
„Am scris în total 78 de cărți, dintre care 15 sunt de poezie și eseu”, a declarat autorul.
„Alexandra este numele soției mele, care în urmă cu doi ani a plecat acolo sus, la Doamne-Doamne, în împărăția cerurilor. Cartea aceasta este, pentru mine, una profund sufletească”, a mărturisit profesorul Amza în fața publicului.
Volumul cuprinde 150 de poezii, dintre care jumătate au fost scrise de-a lungul celor 52 de ani de conviețuire, iar restul reprezintă creații născute din durerea pierderii.
„Din durere ies lucrurile mari, mai ales în literatură”, a adăugat autorul.
Lansarea a beneficiat de prezența unor invitați de seamă, printre care:
- Prof. univ. dr. Otilia Sârbu, secretarul științific al Academiei Române
- Prof. univ. dr. Victor Lorin Purcărea, călărășean de origine și un nume respectat în mediul academic
Cei prezenți au vorbit despre opera lui Tudor Amza, dar și despre legătura profundă a acestuia cu locurile natale, descrisă memorabil prin versurile sale.
Unul dintre criticii literari invitați a subliniat că volumul „Alexandra” reflectă nu doar pierderea, ci și forța interioară a autorului:
„Pe unii durerea îi doboară. Pe alții îi întărește. Tudor Amza e ca un oțel special: cu cât îl lovești, cu atât devine mai puternic. Asta face și poezia lui – transformă suferința în lumină.”
Criticul a evocat și câteva versuri prin care autorul își exprimă profunda legătură cu câmpia natală, pe care o consideră un adevărat altar al memoriei.
Întrebat la ce lucrează în prezent, profesorul Amza a dezvăluit că pregătește volumul al doilea al lucrării „În dialog cu eternitatea”, o carte de eseuri dedicată relației dintre cei plecați și cei rămași.
Evenimentul a reunit oameni, cărți și valori culturale, continuând tradiția bibliotecii de a aduce în fața comunității personalități marcante ale culturii.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași