Președintele Consiliului Județean Călărași, Vasile Iliuță, alături de vicepreședinții Cristian Bogdan Mihai și Laurențiu Ionescu, a prezentat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă, bilanțul primului an din actualul mandat.
Au fost evidențiate principalele direcții de dezvoltare și realizările înregistrate în domenii cheie precum infrastructura, sănătatea, turismul, educația și serviciile sociale.
La capitolul infrastructură, reprezentanții Consiliului Județean au anunțat finalizarea unor tronsoane de drumuri județene, achiziția de microbuze destinate transportului școlar și continuarea proiectelor aflate în derulare, vizând modernizarea rețelei rutiere și creșterea mobilității în zonă.
În sănătate, accentul a fost pus pe modernizarea unităților medicale din județ, investițiile în aparatură de ultimă generație, procesele de digitalizare derulate în spitale, precum și dezvoltarea serviciilor de îngrijire paliativă. Conducerea a subliniat că sănătatea rămâne unul dintre pilonii centrali ai strategiei de dezvoltare.
În ceea ce privește turismul, au fost anunțate progrese importante: dezvoltarea portului turistic de pe brațul Borcea, concesionarea Promenadei pentru noi amenajări, planurile tehnice pentru podul peste brațul Borcea și intenția de a dezvolta insula de 13 hectare într-un obiectiv recreativ și turistic atractiv pentru locuitori și vizitatori.
Pe zona de educație și servicii sociale, conducerea Consiliului Județean a menționat modernizarea structurilor aflate în subordine, deschiderea unui centru social destinat seniorilor și continuarea sprijinului pentru activitățile sportive și culturale desfășurate în județ.
În încheiere, președintele Vasile Iliuță a subliniat că proiectele majore vor continua, cu accent pe sănătate, turism și cultură. Podul peste brațul Borcea este considerat unul dintre cele mai importante obiective strategice, iar finanțarea acestuia urmează să fie asigurată inițial din fonduri proprii ale Consiliului Județean.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă