15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

PROGRAMUL OFICIAL AL ZILEI NAȚIONALE LA CĂLĂRAȘI

Primăria Municipiului Călărași, în colaborare cu Centrul Militar Județean Călărași, organizează luni, 1 Decembrie 2025, evenimentele dedicate sărbătoririi Zilei Naționale a României. Cetățenii sunt invitați să ia parte la manifestările oficiale și la tradiționala masă populară.

Manifestările principale vor avea loc la Monumentul Eroilor, amplasat în zona Orizont, începând cu ora 10:00.

Programul activităților:

  • 10:00 — Întâmpinarea Prefectului Județului Călărași, prezentarea onorului, salutul drapelului de luptă și trecerea în revistă a formației.
  • 10:05 — Intonarea Imnului Național al României.
  • 10:15 — Serviciul religios.
  • 10:25 — Rostirea alocuțiunilor referitoare la sărbătorirea Zilei Naționale a României (inclusiv mesajul transmis de prefectul județului, Laurențiu State).
  • 10:40 — Depunere de coroane, jerbe și buchete de flori la Monumentul Eroilor.
  • 10:55 — Defilarea gărzii de onoare și a tehnicii de intervenție.
  • 11:15 — Program detașament ”Crucea Roșie”.
  • 11:30 — Încheierea ceremonialului.

După încheierea momentelor oficiale, Primăria Municipiului Călărași invită toți participanții la o masă populară.

În spiritul tradiției, vor fi oferite 2.000 de porții de fasole (pregătite și distribuite) în cele două locații amenajate pe platoul Pieței Big.

Cetățenii sunt invitați să se alăture acestei zile de sărbătoare pentru a celebra împreună valorile și spiritul Zilei Naționale a României.