La finalul anului 2025, Prefectul Județului Călărași, Laurențiu State a oferit o evaluare a mandatului său, punând accentul pe depășirea crizelor și pe viziunea pentru anul 2026. Oficialul a vorbit despre provocările întâmpinate, despre marile proiecte de investiții și despre relația cu structurile din subordine.
Caracterizând anul care se încheie, Prefectul a subliniat că 2025 a fost un an solicitant, dar gestionat eficient.
„Din punctul meu de vedere, în ce privește instituția Prefectului și poziția mea de prefect, au fost și destul de multe provocări pe care zic eu că le-am parcurs cu celeritate”
Laurențiu State a menționat câteva dintre cele mai dificile momente, evidențiind capacitatea instituției de a reacționa:
- Situații de criză: Perioada de închidere școlilor și „nebunia” legată de trecerile prin vad și de situația râului Argeș.
- Fondul funciar: Problema fondului funciar, pe care o consideră o „mare problemă” care a fost depășită „într-o ponderare destul de bună”.
„Zic eu că s-au depășit. În acest moment lucrurile s-au așezat și suntem în regulă”
Pentru anul 2026, principala direcție a instituției Prefectului este finalizarea și valorificarea Palatului Prefectural.
„Așteptăm ca să facem această recepție tehnică și după aceea inaugurarea investiției în ceea ce privește Palatul Prefectural, care, conform proiectului, a fost o investiție prin CNI pe Palatul Sociocultural”
Un obiectiv strategic pe termen lung, ce necesită însă sprijinul central, vizează schimbarea statutului clădirii: „Mi-aș dori, dar este foarte important să vedem dacă ministerul va fi de acord și dacă se va da o Hotărâre de Guvern în ideea de a se trece în domeniul public al județului acest Palat Prefectural.”
În ceea ce privește colaborarea cu structurile aflate în subordine sau coordonare, Prefectul a avut doar cuvinte de laudă, subliniind rolul său în ghidarea echipei.
„Vreau să spun că în Prefectură, într-adevăr, sunt oameni, din punctul meu de vedere, foarte bine pregătiți. Dar îmi place să o spun că pregătirea oamenilor de cele mai multe ori e bine și de la cel care le cere să parcurgă anumite lucruri,” a transmis oficialul.
El a mulțumit public personalului pentru implicare, menționând că și-au îndeplinit sarcinile „pe deplin”.
Revenind la momentul învestirii sale, Prefectul a reiterat angajamentul său de a asigura o funcționare echilibrată a instituției, mulțumind, totodată, pentru susținerea politică primită.
„Am declarat că voi fi imparțial, că voi fi, așa cum mi-am parcurs toată activitatea mea, în toate locurile pe unde am trecut, voi fi un tip echilibrat,” a subliniat acesta. „Am zis că voi fi cel care va crea, totuși, o normalitate a ceea ce înseamnă funcționarea Prefecturii.”
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă