Municipiul Călărași a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia Praznicului Epifaniei. Alături de credincioși, la eveniment au participat oficialități locale și județene, printre care senatoarea Daniela Mihai, primarul Marius Dulce, președintele Consiliului Județean, Vasile Iliuță și prefectul județului Călărași marcând astfel un moment de unitate între comunitate și reprezentanții săi.
Ceremoniile au debutat la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” (Volna), unde Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Episcop Vincențiu. Într-o atmosferă de profundă solemnitate, Ierarhul a vorbit despre semnificația sfințirii apelor și despre reînnoirea spirituală a fiecărui creștin.
Prezența autorităților în prima linie a demonstrat respectul pentru tradițiile strămoșești, aceștia asistând la slujba de sfințire a Aghesmei Mari înainte de a porni în tradiționala procesiune.
După slujbă, tinerii curajoși care au sărit în fluviu pentru a recupera crucea. Câștigătorul, care a reușit să aducă crucea la mal, a primit binecuvântarea Ierarhului și felicitările autorităților prezente, acest gest simbolizând victoria credinței și a vigorii tinereții.
Sărbătoarea a continuat cu spectaculosul „Botez al cailor”, un punct de atracție major pentru comunitatea locală. Senatoarea și reprezentanții administrației locale au urmărit parada gospodarilor, apreciind modul în care tradiția se transmite din generație în generație în județul Călărași.




More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași