15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

INSPECTORUL ȘEF AL JANDARMERIEI CĂLĂRAȘI S-A RETRAS DIN ACTIVITATE DUPĂ PESTE 30 DE ANI DE CARIERĂ

După o carieră de peste trei decenii în slujba ordinii publice, inspectorul șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Călărași, col. Marcu Ionel, și-a anunțat vineri 23 ianuarie 2026 în cadrul ședinței de bilanț a Inspectoratuli de Jandarmi Călărași, trecerea în rezervă, încheind un parcurs profesional marcat de responsabilitate și implicare constantă în siguranța comunității.

Ofițerul a ocupat funcția de inspector șef începând cu luna iunie 2017, perioadă în care a coordonat activitatea structurilor de jandarmi din județul Călărași, având atribuții de planificare, organizare, conducere, control și evaluare a misiunilor operative.

Sub conducerea sa, unitatea a gestionat misiuni de menținere a ordinii publice, asigurare a măsurilor la evenimente cu public numeros și intervenții în situații de risc.

Cariera sa în Jandarmeria Română a început în anul 1992, când a fost încadrat în funcția de subofițer operativ, executând misiuni de pază și ordine publică. De-a lungul anilor, a parcurs treptat toate etapele ierarhiei militare.

A fost, pe rând, comandant de pluton, șef de secție la subunitatea de jandarmi Oltenița, ofițer specialist în cadrul structurii de ordine publică unde a îndeplinit și rolul de negociator, apoi comandant de detașament în mai multe perioade.

Experiența sa managerială a fost consolidată prin împuterniciri și desemnări succesive în funcția de prim-adjunct al inspectorului șef, înainte de a prelua conducerea unității.

În toate funcțiile ocupate, a avut ca responsabilitate principală pregătirea subunităților pentru misiuni și conducerea efectivelor în teren, contribuind direct la siguranța cetățenilor din județul Călărași.

La eveniment a fost prezent și G-ral Maior Alin Mastan, Inspector General al Jandarmeriei Române.

Trecerea în rezervă marchează finalul unei cariere militare construite pas cu pas, dar și începutul unei noi etape, după o viață dedicată serviciului public și comunității.