Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași continuă desfășurarea activităților educativ-preventive în unitățile de învățământ, în vederea consolidării unui mediu sigur și responsabil pentru elevi.
La data de 2 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității, precum și cei ai Postului de Poliție Lupșanu au organizat trei activități preventiv-informative la Școala Gimnazială nr. 1 „Radu-Vodă” și două activități preventiv-informative la Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Călărași, respectiv la Școala Gimnazială nr. 1 Cuza Vodă.
De asemenea, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au desfășurat o activitate preventiv-informativă la Școala Gimnazială nr. 1 Nicolae Bălcescu.
În cadrul întâlnirilor au fost abordate teme precum: prevenirea violenței în mediul școlar, consecințele fenomenului de bullying și cyberbullying, precum și prevenirea traficului și a consumului de substanțe interzise în rândul minorilor.
Activitățile informativ-preventive vor continua în unitățile de învățământ, prin demersuri susținute de prevenire și responsabilizare, cu scopul menținerii unui climat educațional sigur.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași