Sâmbătă, 14 martie 2026, Sala Polivalentă „Ion C. Neagu” din Călărași, va deveni epicentrul sportului de performanță. Clubul Sportiv Municipal Călărași organizează Campionatul Național de Ergometru – Canotaj, un eveniment ce va aduce la start cei mai buni sportivi din țară.
Antrenorii subliniază dificultatea acestui tip de competiție, desfășurată în interior. Spre deosebire de canotajul pe apă, pregătirea pe ergometru este descrisă ca fiind una „de uzură”, într-un spațiu închis unde efortul fizic este monitorizat cu precizie de aparatul care „nu minte niciodată”.
Pentru sportivii legitimați, miza este una dublă: titlul de campion național și corectarea recordurilor personale
Competiția se va desfășura sub egida Federației Române de Canotaj și va beneficia de prezența lui Elisabeta Lipă, o legendă a sportului mondial. Prezența sa la Călărași subliniază importanța acestui centru sportiv în harta canotajului românesc.
„Prin organizarea acestui campionat, CSM Călărași își propune să consolideze tradiția acestui sport în județul nostru și să ofere tinerilor un model de disciplină și performanță”, Valentin Anghel – director CSM Călărași.
Ergometrul, deși o competiție „pe uscat”, reprezintă cel mai relevant indicator pentru nivelul de pregătire fizică al canotorilor înainte de ieșirea pe apă.
Pentru tinerii sportivi, este șansa de a-și măsura forțele cu recordurile naționale și de a se face remarcați.
Organizatorii își doresc ca pe viitor Călărașiul să găzduiască tot mai multe competiții pe apă. Totuși, acest lucru depinde de factori externi, precum debitul brațului Borcea sau clarificarea situației juridice a canalului siderurgic, pentru a stabili cine îl administrează și ce investiții pot fi făcute acolo.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă