Primăria Municipiului Călărași informează cetățenii că, în perioada 30 martie – 3 aprilie 2026, se vor desfășura acțiuni de dezinsecție pe întreg domeniul public al orașului.
Campania vizează două direcții principale pentru asigurarea confortului și sănătății publice:
Tratamente larvicide: Distrugerea larvelor de țânțari pentru a preveni înmulțirea acestora.
Combaterea căpușelor: Intervenții în zonele verzi, parcuri și locuri de joacă pentru a reduce riscul de mușcături și boli asociate.
Tratamentele larvicide se vor efectua în intervalul orar 07.00 – 12.00 iar cele de combatere căpușe în intervalul orar 21.00 – 04.00, în funcție de condițiile atmosferice fiind posibilă prelungirea perioadei (fapt ce va fi comunicat ulterior).
Substanțele utilizate sunt avizate de Ministerul Sănătății și sunt aplicate în doze care nu pun în pericol viața oamenilor sau a animalelor de companie: larvicid biologic VECTOBAC WG (substanța activă Bacillus Thuringiensis, doza aplicare 1000 gr/ha), MICROSIN (substanțe active cipermetrin, piperonil butoxid si tetrametrin, concentrație soluție de lucru 0,6%).
Prin aceste măsuri, municipalitatea urmărește pregătirea spațiilor verzi pentru sezonul cald și limitarea disconfortului generat de insecte.
RECOMANDĂRI POPULAȚIE ȘI APICULTORI:
1. Crescătorii de albine sunt rugați ca în perioada efectuării tratamentelor de dezinsecție să ia toate măsurile necesare pentru protejarea familiilor de albine.
2. Evitați să circulați în aer liber (străzi, parcuri, locuri de joacă, etc.) în intervalul desfăşurării tratamentului şi timp de minimum 2 ore după aplicare.
3. Nu stationati în preajma echipelor care se regăsesc pe teren și/sau în raza de acțiune a aparatelor de dezinsecție. La vederea acestora vă rugăm să vă îndepartați pentru a preveni inhalarea vaporilor de substanta, în special copiii, vârstnicii, persoanele cu afecțiuni cardiace/astmatice sau alergici la diverși compuși chimici.
4. Proprietarii locuințelor cu ferestre situate la o distanță de maxim 25 de metri față de aliniamentul stradal sunt rugați să țină ferestrele și ușile închise în timpul tratamentului și imediat după tratament.
5. Evitaţi expunerea animalelor de companie, a păsărilor şi a alimentelor în zonele tratate.
6. Spălaţi bine fructele şi legumele culese din apropierea zonelor tratate înainte de consum
MĂSURI DE PRIM AJUTOR ÎN CAZ DE CONTACT ACCIDENTAL
1. În caz de inhalare – îndepărtați persoana în cauză de zona de pericol într-o zonă de aer curat. În prezența unor simptome persistente se va consulta un medic. Nu se va induce starea de vomă.
2. În caz de contact cu pielea sau ochii – a se spăla imediat și din abundență cu apă timp de 15 minute. În caz că iritația crește și persistă consultați un medic.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă