Inspectoratul de Poliție Județean Călărași continuă demersurile de prevenire a violenței în mediul școlar, prin implicarea activă în proiecte educaționale dedicate personalului din sistemul de învățământ și instituțiilor partenere.
La data de 28 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară au participat la activitățile organizate în cadrul proiectului „Școala fără violență”, desfășurate la Biblioteca Județeană „Alexandru Odobescu”.
Activitatea a fost realizată în baza protocolului de colaborare încheiat între Asociația „Happy Minds” și Direcția Siguranța Școlară.
La activitate au participat cadre didactice, consilieri școlari și reprezentanți ai DGASPC Călărași.
Pe parcursul întâlnirii, au fost abordate teme privind prevenirea comportamentelor violente, conștientizarea consecințelor faptelor antisociale și importanța colaborării între instituții pentru gestionarea situațiilor de risc.
Astfel de activități contribuie la consolidarea cooperării între instituțiile implicate și la prevenirea violenței în mediul școlar.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă