15 septembrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

496 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 217.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni

În perioada 3 – 5 iulie a.c., peste 500 de polițiști au acționat, la nivelul județului Călărași, pentru prevenirea faptelor antisociale și menținerea ordinii și siguranței publice.

Polițiștii au intervenit la 162 de evenimente sesizate prin S.N.U.A.U. 112 și au organizat 12 acțiuni.

Ca urmare a activităților desfășurate, au fost constatate 80 de infracțiuni, au fost prinse în flagrant 7 persoane, iar în cauzele instrumentate au fost dispuse 5 măsuri preventive.

Totodată, pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 496 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 217.000 de lei.

Polițiștii rutieri au desfășurat acțiuni pentru prevenirea accidentelor de circulație. În urma acestora, au fost constatate 8 infracțiuni la regimul rutier, au fost reținute 19 permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.

Totodată, în perioada 3 – 5 iulie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași au desfășurat acțiuni de tip „BLITZ” și „BLOCADA” în Călărași, Oltenița, Budești, Lehliu Gară, precum și pe raza de competență a Secției 1 Poliție Rurală Modelu, Secției 5 Poliție Rurală Gălbinași și Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt.