5 octombrie 2026

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Primăria Călărași va accesa un proiect pentru parc fotovoltaic corelat cu sistem de stocare în valoare de peste 23 de milioane de lei

Consiliul Local al Municipiului Călărași a aprobat vineri, 25 septembrie 2026, în regim de urgență, participarea UAT Municipiul Călărași la „Programul-cheie 1: Surse regenerabile de energie și stocarea energiei”, derulat de Ministerul Energiei.

Prin această decizie, aleșii locali au aprobat studiul de fezabilitate, indicatorii tehnico-economici și angajamentele financiare pentru proiectul „Noi capacități de stocare a energiei electrice produsă din surse regenerabile de energie la nivelul UAT Călărași”.

Investiția totală se ridică la valoarea de 23.207.478,60 lei (inclusiv TVA), din care 17.674.706,73 lei reprezintă fonduri europene nerambursabile solicitate din Fondul pentru Modernizare.

Municipiul Călărași va asigura din bugetul propriu cofinanțarea și cheltuielile neeligibile în valoare de 5.532.771,88 lei.

Noul sistem de stocare va fi corelat direct cu parcul fotovoltaic pentru care primăria a obținut deja finanțare anterior (cod SMIS 320551), asigurând astfel o gestionare inteligentă a energiei destinate autoconsumului local.

 „Le mulțumesc consilierilor locali pentru responsabilitatea de care au dat dovadă aprobând acest proiect în timp util. Depunerea cererilor de finanțare începe luni, 28 septembrie 2026, la ora 10:00, iar selecția se face după regula „primul venit, primul evaluat”. Prin această infrastructură de stocare, energia curată produsă de panourile noastre fotovoltaice nu se va mai pierde, ci va fi optimizată pentru autoconsumul orașului. Astfel, reducem masiv facturile la electricitate plătite din bani publici și devenim mai independenți din punct de vedere energetic”, a declarat primarul municipiului Călărași, Marius Dulce.

Odată cu această aprobare, primarul Marius Dulce a fost mandatat oficial să reprezinte municipiul în relația cu Autoritatea de Management și să semneze contractul de finanțare.