Președintele PSD a prezentat diplomaților europeni planul de relansare economică al partidului și a avertizat că actuala formulă guvernamentală propusă „schimbă doar personajele, nu și abordările”.
Sorin Grindeanu a avut o serie de consultări cu ambasadorii Franței, Germaniei și Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord în România, având ca scop prezentarea soluțiilor PSD pentru relansarea economică și sprijinirea mediului privat. În cadrul discuțiilor, liderul social-democrat a tras un semnal de alarmă privind prăbușirea investițiilor străine directe, care au înregistrat o scădere de peste 80% doar în ultimul an.
În viziunea PSD, atragerea de capital străin trebuie să redevină de urgență o prioritate națională pentru orice Executiv. Grindeanu a subliniat că formațiunea sa este pregătită să își asume responsabilitatea guvernării pentru a pune capăt instabilității și crizei politice, însă a respins variantele de compromis care mențin vechile greșeli.
„PSD este pregătit să își asume responsabilitatea. Nu vrem să prelungim criza și nu vrem instabilitate. Însă nu putem susține revenirea la aceleași politici care au generat problemele actuale. Actuala propunere de guvern va schimba doar personajele, nu și abordările”, a declarat Sorin Grindeanu.
Liderul social-democrat a punctat că PSD dispune de zece priorități clare și criterii bine definite pentru guvernare. Partidul se declară deschis la discuții cu toate forțele democratice din Parlament capabile să constituie o majoritate în jurul unui program economic sustenabil. În plus, Grindeanu a transmis partenerilor occidentali garanții ferme privind direcția externă a țării: „Asupra orientării strategice a României nu există nicio ambiguitate: PSD rămâne un partid european și euroatlantic.”
Aprofundând problemele macroeconomice, Grindeanu a recunoscut că deficitul bugetar reprezintă o vulnerabilitate majoră, însă a avertizat împotriva măsurilor drastice de austeritate aplicate populației sau companiilor.
„Deficitul bugetar este o problemă majoră, dar el trebuie redus prin creșterea economiei, printr-o colectare mai bună a taxelor și prin eficientizarea statului, nu prin sufocarea sectorului privat. Corectarea dezechilibrelor nu poate fi făcută exclusiv pe seama salariaților, pensionarilor, familiilor și serviciilor publice, ci prin investiții în infrastructură, energie, industrie — investiții cu valoare adăugată”, a explicat acesta.
În finalul întrevederilor cu ambasadorii celor trei state partenere, Sorin Grindeanu a insistat pe necesitatea maximizării atragerea de fonduri nerambursabile, solicitând clasei politice de la București să dea dovadă de maturitate: „Trebuie să absorbim fiecare euro disponibil din mecanismele financiare externe și să încetăm să transformăm conflictele politice interne în riscuri pentru finanțarea europeană.”
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași