O operațiune contracronometru este în desfășurare, astăzi 30 oct 2026, în zona Obor din municipiul Călărași (în apropierea fostelor sere), unde un bărbat în vârstă de 25 de ani a fost surprins de prăbușirea unui mal de pământ. Incidentul s-a produs în timp ce acesta se afla împreună cu soția sa pentru a căuta ambalaje reciclabile.
Pământul, extrem de instabil în urma ploilor abundente din ultima perioadă, s-a rostogolit brusc peste cei doi soți. Femeia a reușit să se salveze la timp din calea masei de pământ.
În loc să apeleze imediat numărul de urgență 112, aceasta a sunat mai întâi rudele și prietenii pentru a cere ajutor la scoaterea soțului de sub dărâmături.
Abia după o oră și 30 de minute, conștientizând că eforturile rudelor sunt zadarnice, a fost dat în sfârșit apelul la 112.
La fața locului a fost mobilizat un dispozitiv impresionant de forțe din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Călărași, alături de alte structuri specializate.
Două autospeciale de intervenție, o autospecială de transport personal și victime multiple, precum și un container multirisc se află la locul intervenției.
La misiune participă activ polițiști, jandarmi, reprezentanți ai Serviciului de Ambulanță și ai Primăriei Călărași.
Un buldo-excavator pus la dispoziție de Primăria Călărași asigură susținerea panourilor de lemn montate de pompieri pentru a securiza zona și a preveni noi surpări care i-ar putea pune în pericol pe salvatori.
Salvatorii ajutați de rude, lucrează fără întrerupere, săpând manual cu lopețile în condiții extrem de dificile. Pentru a proteja echipele de intervenție de riscul unor prăbușiri suplimentare, au fost instalate panouri de lemn fixate cu utilaje grele.
Până la această oră, operațiunile sunt în plină desfășurare, iar tânărul de 25 de ani nu a fost încă găsit. Vom reveni cu amănunte pe măsură ce acțiunea de căutare va avansa.
Intervenția continuă până la găsirea tânărului aflat sub pământ.
More Stories
Invitație la film – Mia și școala de monștri – 2D
Bilanțul activității desfășurate de polițiștii Biroului pentru Imigrări al Județului Călărași în primele 9 luni ale anului 2026
Călărașiul, locul I la nivel național