La data de 07 august a.c., polițiștii rutieri din cadrul Poliției Municipiului Călărași au depistat pe strada Variantă Nord, din municipiul Călărași, județul Călărași, un bărbat, de 33 de ani, din comuna Grădiștea, județul Călărași, în timp ce conducea autovehiculul sub influența băuturilor alcoolice și a substanțelor psihoactive.
În urma testării cu aparatul etilotest acesta prezenta o concentrație alcoolică de 0,08 mg/l alcool în aerul expirat.
Întrucât manifesta un comportament agitat a fost testat cu aparatul Drager Drugtest, rezultatul fiind pozitiv la THC și BAR.
Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice de sânge și urină.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă