Accident rutier grav pe DN 21, intersecție cu localitatea Constantin Brâncoveanu, soldat cu patru victime dintre care una foarte grav, după ce două autovehicule au intrat în coliziune
În data de 09.10.2022, ora 13.49, un echipaj de descarcerare şi un echipaj de prim ajutor SMURD din cadrul Secţiei de Pompieri Dragalina au fost solicitate prin intermediul 112, să intervină pe DN 21, pentru acordarea primului ajutor mai multor persoane şi pentru asigurarea tuturor măsurilor de prevenire şi stingere a incendiilor, în urma unui accident rutier grav, în care au fost implicate două autovehicule.
În urma accidentului au rezultat patru victime (toţi din autoturism), o fetiță în vârstă de 11 ani, stabilă, preluată de SAJ Călărași la Spiatlul din Călărași, un bărbat de aprox 60 de ani, stabil, transportat de SAJ Ialomița la Slobozia, o minoră 7 ani, în stare de comă, care prezenta şi fractură la membrul linferior, preluată de elicopter SMURD şi transportată la București și o femeie 27 ani, conștientă, cu hematom la nivelul capului, preluată de SMURD Dragalina şi transportată la UPU Slobozia;
Bărbatul care conducea autocamionul implicat în accident nu a suferit vătămări corporale.
La faţa locului s-au deplasat, de asemenea un elicopter SMURD, cât și echipaje ale Ambulanţei din Călăraşi şi Slobozia
Urmează să fie stabilite cu exactitate de către organele abilitate circumstanțele în care s-a produs teribilul accident rutier, soldat cu rănirea gravă a mai multor persoane
Purtător de cuvânt al I.S.U. „Barbu Ştirbei” Călăraşi Plt. adj. şef Tătăranu Ştefan-Ovidiu



More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă