Primarul Marius Dulce a avut o înâlnire de lucru cu reprezentanții constructorilor care-şi desfăşoară activitatea pe santierele aflate în lucru din municipiul Călărași.
“Le-am solicitat să-mi prezinte fiecare, cu regularitate, câte un grafic de execuţie actualizat astfel încât să identificăm împreună soluţiile pentru finalizarea acestora în termenii contractuali. Uşa biroului meu le va fi permanent deschisă.
În ceea ce ne priveşte, avem la dispoziţie fondurile necesare continuării acestor lucrări pe care le voi monitoriza săptămânal, la faţa locului”
Acest an este unul decisiv pentru implementarea cu succes a proiectelor europene finanţate, prin POR 2014 – 2021.
Promenada, pietonalul, strada Bucureşti, reabilitările termice ale unor unităţi şcolare, regenerarea spaţiului urban în zona vest a oraşului sunt doar câteva dintre obiectivele majore care trebuiesc finalizate în acest an.
More Stories
O singură inimă sub același tricolor – ediția a II-a
Fundația Pădurea de Mâine a împădurit 1,4 hectare de teren degradat la Vasilați, județul Călărași