Începând cu data de 10 aprilie a.c., 53 de agenți de poliție, absolvenți ai Școlii de Agenți de Poliție „Vasile Lascăr” Câmpina, și-au început activitatea în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași.
Noua promoție de polițiști a fost repartizată structurilor de ordine publică, rutieră și investigații criminale.
Debutul în carieră reprezintă o perioadă de șase luni de tutelă profesională de care vor beneficia polițiștii, sub îndrumarea colegilor cu experiență profesională, care îi vor sprijini în activitate.
Conducerea inspectoratului le-a urat noilor polițiști succes în activitatea profesională, asigurându-i de tot sprijinul de care vor avea nevoie pentru a-și putea îndeplini în mod corespunzător noile atribuții.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă