Președintele Consiliului Județean Călărași Vasile Iliuță împreună cu vicepreședinții Ion Samoilă și Mihăiță Beștea au focut o vizită la Palatul Administrativ, pentru a vedea stadiul lucrărilor.
Din informațiile venite din partea constructorului lucrarea de reabilitare a Palatului Administrativ se află la 50 la sută iar dacă totul merge conform planului, lucrarea va fi finalizată până la sfârșitul lunii aprilie 2024.
Vizita de astăzi desfășurată la Palatul Prefectural a fost o reiterare a momentului de început a muncii noastre de a reda călărășenilor frumusețea monumentului istoric.
Stadiul fizic al lucrărilor reprezintă peste 50%, termenul de finalizare fiind aprilie 2024.
Constructorul m-a asigurat că se lucrează la capacitate maximă, atât la interior cât și la exterior cu 60 de muncitori zilnic în șantier.
Deși obiectivul a fost predat pentru finalizare Companiei Naționale de Investiții voi monitoriza îndeaproape lucrările, asigurandu-mă că promisiunea făcută dumneavoastră va fi onorată cu succes.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă