Poliţiştii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, în cadrul acțiunii “Summer Migration II”, au descoperit asupra unui cetățean bulgar un pistol cu gaz și cartușe, pentru care acesta nu deținea documente legale.
În data de 20 iulie a.c., în jurul orei 23:00, polițiștii din cadrul Sectorul Poliției de Frontieră Giurgiu, împreună cu lucrători din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu, aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit pentru control, în zona DN5, un autoturism înmatriculat în Bulgaria, condus de un cetățean bulgar în vârstă de 19 de ani, care se deplasa pe direcția Bulgaria – România.
Cu ocazia efectuării controlului asupra mijlocului de transport, în compartimentul portierei a fost descoperit un pistol cu gaz și 21 de cartușe cu gaz. Pentru bunurile identificate, persoana în cauză nu a putut prezenta documente legale.
În cauză, polițiștii de frontieră au întocmit lucrare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și al munițiilor, faptă prevăzută de art. 342, alin. 2 din Codul Penal.
Bunurile, în valoare totală de peste 1.100 lei, au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor.
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv