La data de 18 iulie a.c., ora 18:50, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Lehliu-Gară și ai Secției 7 Poliție Rurală Dor Mărunt au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care se deplasa pe o stradă din comuna Nicolae Bălcescu.
Din verificările efectuate a reieșit că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 32 de ani, din comuna Nicolae Bălcescu, care nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.
În urma administrării probatoriului, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Lehliu-Gară, față de acesta a fost dispusă măsura reținerii pentru 24 de ore.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
More Stories
Swim4Dreams 2026: Călărașiul devine, timp de patru zile, capitala înotului în ape deschise
Cu mâna PNL, USR îngroapă ANI și sacrifică aderarea la OCDE
Bărbat arestat preventiv pentru săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală asupra unui minor