Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat un autovehicul în valoare de 25.000 lei, înmatriculat în Olanda .
La data de 02.09.2022, în jurul orei 20.35, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, pe sensul de ieșire din țară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean georgian, în vârstă de 38 de ani, conducând un autovehicul marca MERCEDES BENZ model VITO, an fabricație 2009.
Cu ocazia efectuării formalităţilor de control, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autovehiculul se află în atenția autorităților din Olanda, figurând ca bun căutat pentru confiscare, din data de 01.06.2016.
Şoferul a declarat poliţiştilor că a cumpărat autovehiculul din Olanda și nu avea cunoştinţă despre faptul că acesta se află în litigiu.
În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”, iar autoturismul, în valoare de 25.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.
More Stories
605 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 224.000 de lei aplicate de polițiștii călărășeni
72 de situații de urgenţă pentru pompierii călărășeni
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă