Pentru ca noul an şcolar să înceapă și să decurgă în linişte şi siguranţă, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Călărași vor fi la datorie, fiind prezenți în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Fiecare unitate de învăţământ a fost inclusă în itinerariile de patrulare ale poliţiei, iar echipajele vor fi prezente, în intervalele orare în care se efectuează intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, fiindu-le supravegheate în permanenţă traseele de deplasare.
În vederea reducerii riscului de implicare în accidente rutiere, poliţiştii rutieri vor fi prezenţi în apropierea şcolilor, pe arterele de circulaţie intens tranzitate, pentru asigurarea fluenţei şi siguranţei traficului rutier.
De asemenea, polițiștii de la rutieră au derulat activităţi pentru instruirea/reinstrea conducătorilor autovehiculelor destinate transportului de elevi cu privire la necesitatea adoptării unei conduite preventive în timpul deplasărilor pe drumul public.
În atenția polițiștilor s-a aflat existența și starea indicatoarelor de avertizare și informare, precum și starea marcajelor rutiere transversale destinate traversării pietonilor. Deficiențele constatate vor fi adresate administratorului drumului public, prin care se va solicita remedierea de îndată a acestora.
Precizăm că, la nivelul județului Călărași, în anul școlar 2021-2022, polițiștii Biroului Siguranță Școlară au desfășurat 8 proiecte pentru reducerea violenței psihologice în unitățile de învățământ și au derulat 110 activități informativ-preventive în cadrul orelor de dirigenție cu elevii.
Totodată, au fost desfășurate 4 ședințe de instruire cu cadrele didactice care îndeplinesc atribuțiile de profesor diriginte.
Polițiștii vor continua activitățile pentru reducerea violenței fizice și psihologice (bullying), cu implicarea celorlalte instituții ale statului, cu competențe în domeniu, una dintre prioritățile noastre fiind prevenirea infracțiunilor contra persoanei, cu accent pe prevenirea victimizării categoriilor vulnerabile, în special minori.
Dragi părinți, vă recomandăm să:
•Stabiliți copilului un program, astfel încât să știți tot timpul unde este și ce face;
•Discutați permanent cu copilul și asigura-ți-l de toată disponibilitatea de a-l ajuta și îndruma;
•Aflați cine sunt prietenii copilului dumneavoastră, atât în viața on-line, cât și off-line.
Vă dorim un an școlar cu realizări, în siguranță!
More Stories
Au început lucrările de dragaj pe Brațul Borcea: Măsuri urgente pentru menținerea navigabilității în condiții de secetă
Noua atracție din Portul Turistic Călărași. Fotografia cu „Dunărea Călărășeană”
Actiune BLITZ: țigarete în valoare de peste 720.000 lei, ascunse într-un autocamion, descoperite de polițiștii de frontieră la Calafat. Șoferul a fost arestat preventiv