7 noiembrie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

VERIFICAREA MODULUI ÎN CARE SUNT RESPECTATE MĂSURILE DE SIGURANȚĂ

La data de 23 noiembrie a.c., polițiștii alături de reprezentanți ai unor instituții de aplicare a legii din județul Călărași, au continuat acțiunile în sistem integrat, în zonele publice aglomerate, în trafic, precum și în mijloacele de transport și cele de transport în comun, pentru verificarea respectării prevederilor legale și a măsurilor de protecție sanitară, în vederea prevenirii răspândirii Covid-19.
În cadrul acțiunilor desfășurate în ultimele 24 de ore, echipele mixte au acționat integrat, au legitimat 1.168 de persoane și au verificat respectarea prevederilor legale dispuse în contextul stării de alertă și a măsurilor sanitare în 157 societăți comerciale și 473 de mijloace de transport, din care 281 de mijloace de transport public în comun.
Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 194 sancțiuni contravenționale, 156 fiind pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală.
Se reamintește că, în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare, în toate localitățile se interzice circulația persoanelor în afara locuinței/gospodăriei, în intervalul orar 23.00 – 05.00, excepție făcând deplasările justificate, cuprinse în cadrul declarației pe propria răspundere, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator.