7 noiembrie 2024

mediaonlinecl.ro

Stiri online Calarasi

Ajutor de stat, pentru producători din sectorul vitivinicol

APIA primește cereri de solicitare a ajutorului de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19

Solicitanții vor depune o singură cerere de solicitare a ajutorului de stat în perioada 04 – 14 decembrie 2020 inclusiv,la Centrul Județean APIA, respectiv al municipiului Bucureşti, pe raza căruia își au domiciliul respectiv sediul social.

Bugetul alocat acestei scheme este de 59.500 mii lei și se asigură de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate pe anul 2020 Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Plata ajutorului de stat se efectuează până la data de 31 decembrie 2020.

Cuantumul ajutorului de stat acordat beneficiarilor eligibili este egal cu echivalentul în lei a 500 euro/ha.

Valoarea totală ce poate fi acordată unui beneficiar nu depășește echivalentul în lei a 100.000 euro.

Ajutorul de stat pentru susținerea producătorilor din sectorul vitivinicolpoate fi cumulat cu alte forme de sprijin acordate în conformitate cu Comunicarea Comisiei Europene – Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de statde sprijin a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), fără a depăși echivalentul în lei a 100.000 euro pentru același beneficiar.

Criteriile de eligibilitate pe care beneficiarii trebuie să le îndeplinească sunt următoarele:

a) să fie înregistrați în evidențele APIA în anul 2020, cu Cerere unică de plată;

b)  să exploateze plantații viticole înscrise în Registrul plantațiilor viticole și să aibă pentru acestea depuse și înregistrate declarații de recoltă aferente campaniei de recoltare a strugurilor pentru anul 2019, potrivit prevederilor legale în vigoare;

c) să nu depășească valoarea totală de 100.000 euro/beneficiar  în baza pct. 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 (2020/C91I/01), cu modificările și completările ulterioare;

d) să nu se afle în dificultate, respectiv reorganizare, faliment sau lichidare în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019 sau, în cazul persoanei fizice, nu a fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019.

Cererea de solicitare a ajutorului de stat va fi însoțită de următoarele documente:

a) copie de pe B.I./C.I. al/a beneficiarului sau certificatul de înregistrare la Oficiul Național al Registrului Comerțului al beneficiarului, împuternicire și o copie a B.I./C.I. al/a reprezentantului legal, după caz;

b) coordonate bancare/trezorerie.

Cererea însoțită de documentele justificative se poate transmite și prin fax, poștă sau în format electronic ca document scanat, prin e-mail, cu condiția semnării de către reprezentantul legal al beneficiarului a fiecărei pagini a documentului transmis.